Nuntă în vie – Mari & Mihai
Pe Mari și Mihai i-am cunoscut prin intermediul nașilor lor, Ramona și Radu, care în 2016 au spus DA la malul mării. Și ei iși doreau o nuntă la mare, însă cum lucrurile se întâmplă exact așa cum trebuie, în timp ce căutam locația potrivită evenimentului lor la mare, Mihai a mers în team building la Vinalia – Conacul din Ceptura și a fost fermecat. La fel și Mari, când a văzut locația. La fel și noi, când am mers împreună cu ei să o vedem. Așa că nunta lor la mare s-a transformat într-o nuntă în vie. Au avut alături doar familia și cei mai apropiați prieteni și a fost fără dar și poate cea mai atipică, frumoasă și diferită nuntă pe care am avut ocazia să o planificăm. Nu a fost nevoie decât de două vizite la conact pentru contura conceptul evenimentului. Ținând cont de elementele rustice ale locației am venit în completare cu accente vintage precum fețe de masă din dantelă, ghirlande din flori în combinație cu luminițe și lumânări. Mesele au purtat nume de vinuri, ceremonia a avut loc în aer liber, păstrând și aici stilul rustic. Fiecare alegere făcută a avut ca rezultat o super petrecere. Mai jos povestea nunții M & M în imagini!
the location
the flowers
Designul floral pentru buchete, coronițe și lumânări a fost inspirat de rochițele superbe pe care chiar Mari le-a realizat, atât pentru ea și nașă, cât și pentru domnișoarele de onoare. Am optat pentru flori natuarle super colorate care au completat perfect look-ul fetelor. Înainte de a începe nunta, s-au bucurat din plin de natură și au avut parte de o super ședință foto: zâmbete, vin, flori și vreme bună.
the bridesmaids
enjoying nature
Drinking wine, GETTING READY & HAVING FUN
JUST THE Two OF THEM
Mari și Mihai ne duc cu gândul la melodia Just the two of us a lui Bill Withers 💚
& THE GODPARENTS
THE CEREMONY
Nimeni nu știa ce urma să se petreacă în câteva ore 🙂
WINE TASTING
După ceremonia religioasă toată lumea s-a putut bucura de o degustare de vin și de prezentarea cramei Vinalia.
THE M & M WEDDING DECORATIONS


MARI & MIHAI FIRST DANCE
Au început dansând vals (The Second Waltz – André Rieu) și au continuat cu melodia Gimme! Gimme! Gimme! (A man After Midnight) – Abba, moment în care li s-au alăturat și prietenii. De aici petrecerea a continuat cu super multă veselie.
THE PARTY
& the most awesome hay Fight
La un moment dat petrecerea s-a mutat afară (cu tot cu DJ și boxe) și a ținut până dimineață. Iar punctul culminat a fost o super “bătaie” cu fân – care nu știm exact cum a început – dar la care a participat toată lumea: de la cei mici la cei mari, miri și nași, inclusiv noi :)) Bineînțeles că pe fundal cânta melodia Vând Fân – Cassa Loco!!!!
THE CAKE
“Best unconventional wedding of the year … și reacția de la oamenii care au fost prezenți e că a fost cea mai frumoasă nuntă la care au fost!!! Multumiiiiiimmmmmm :)” – Mari & Mihai
Planificare & coordonare: Nunta la mare
Design eveniment & floral: Almira Events
Locație: Vinalia – Conacul din Ceptura
Papetărie: Altfel de invitații
Photography: Daniel Ene
Videography: Alin Ciorecan
DJ: Dum-Dum Records
Make-up: Cristina MUA
Gelato Bar: DolciConi
Tort: OLI
Rochii de mireasă/nașă/domnișoare: TheMs aka The awesome bride – Mari